Să ne cunoaştem eroii – Nicolae Georgescu

Pentru economisti numele de Nicolae Georgescu, spune probabil multe, dar pentru noi, muritorii de rând, nu este decat un nume românesc, rar asociat cu conceptul de bioeconomie.

Postez mai jos un articol scris de Ion Pohoaţă, Profesor universitar doctor, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, care ne aduce în lumină această remercabilă personalitate.

De ce am ales să acord atenţie, este conceptul nou cu care vine in economie. Un concept care pune realitatea in fata, care intelege ca nu poate exista o infinitate de uzura si folosinta a resurselor, atata timp cat resursele pamantului sunt limitate.

Va fac o invitatie spre descoperire a genialitatii romanesti si in domeniul economic.

La 4 februarie 2006 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea celui mai mare economist pe care l-a dat România până în prezent. Ca şi în cazul altor minţi acoperitoare pentru varii domenii ale cunoaşterii, şi în cel al lui Nicolae Georgescu ţara de origine nu l-a privat de ingratitudine. După ce s-a format sub bagheta diriguitoare a unor străluciţi dascăli
matematicieni şi statisticieni români, un regim revolut l-a obligat să emigreze, să se desăvârşească ca pregătire şi să se producă ştiinţific ca economist cantitativist şi teoretician strălucit în SUA. Graţie iniţiaţiativei unor buni şi generoşi români (J.C. Drăgan, M.C. Demetrescu, A. Iancu, T. Postolache, M. Isărescu ş.a.) părţi ale întinsei şi profundei opere roegeniene încep să fie cunoscute azi şi în România.
E nevoie însă de mult mai mult. Nu avem în vedere doar  dimensiunea morală a unui atare gest, de restituire integrală a operei unui gânditor cu care orice ţară s-ar mândri.
Puternice raţiuni de cunoaştere obligă la o atare conduită. Dacă este citat şi apreciat la superlativ de elita economiştilor din SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania, Japonia, India, Spania, Grecia, Elveţia etc.; dacă aproape toţi cei din cercul său de cercetare, de sub conducerea lui Joseph Schumpeter, au primit laurii premiului Nobel pentru economie (el nu l-a primit pentru că, aşa cum singur mărturiseşte, aflat în contra curentului, „le-a stricat jucăriile” neoclasice); dacă numele său nu mai este ocolit de cele mai elaborate tratate de economie din lume; dacă ideile sale devin prezenţe nelipsite în dialogul de idei pe teme de mare interes ale dezvoltării şi progresului durabil; dacă referinţele pe internet la opera sa au depăşit cifra de
33.000 etc., nouă, românilor, ne revine sarcina dublă, de restituire integrală, dar şi de cunoaştere şi integrare în textura teoriei economice a ideilor acestui savant
recunoscut şi respectat în marea lume civilizată.
Un incurs unipersonal în vasta operă a lui Georgescu- Roegen nu poate fi decât temerar şi neacoperitor. Doar o echipă din care nu pot lipsi economistul, matematicianul,
statiscianul, fizicianul, biologul şi chimistul ar putea oferi argumente şi replică anvergurii la care s-a consumat mintea eminentului savant. De aceea, cu îngăduinţa celui care se va apleca asupra acestor rânduri, cer permisiunea unei maxime coeziuni, una doar cu rol de punere în gardă; de subliniere şi bolduire a principalelor idei care-i
configurează originalul mod de a gândi, elementele de esenţă ale matricei sale de valori.
În mediul intelectual românesc, cu deosebire în cel al economiştilor, numele lui Nicholas Georgescu-Roegen este legat de lucrarea sa fundamentală Legea entropiei şi procesul economic, tradusă, de altfel, în limba română. Cu asemenea sorginte în procesul de penetrare în conştiinţa publicului român, sinteza contribuţiei roegeniene este asimilată unui cuvânt: bioeconomia.

Cu precizarea că, într-adevăr, „dansul fără sfârşit al energiei” şi-a găsit în bioeconomie expresiainspirată şi că aceasta este una din dimensiunile fundamentaleale paradigmei roegeniene, dorim a se reţine, totuşi, că registrulsău de judecată, noua sa paradigmă nu se reduc labioeconomie. Spunem noua paradigmă şi nu nouaepistemologie cu convingerea că prima sintagmă exprimămai deplin efortul roegenian de reînnoire a unui mod de  gândire în care filosofia critică, epistemologia, vine doar săîntregească şi să menţină viu discursul.
Ce înseamnă, sintetic vorbind, noul mod de a gândi Ãla Roegen? Care sunt dimensiunile-forţă ale paradigmeisale?
Începem prin a sublinia că întreaga creaţie a lui Roegeneste subordonată viziunii ansamblului. Între coperţilecărţilor sale, economia nu este studiată ca pe o felie  decupată dintr-un întreg cu uneltele „specialistului” îneconomie. Nu, economia nu este desprinsă de organicaansamblului. Ea aparţine lumii vii, lumii faptelor reale.Buna ei cunoaştere angajează cunoştinţe multiple. Spreea, Georgescu-Roegen a păşit ca un savant cu temeinice
cunoştinţe din alte discipline. Ideea organismului viu,prezentă în fizică, chimie sau biologie a găsit că explică,necesar şi lămuritor, şi ceea ce motivează şi întreţineprocesualitatea în economie; mai ales din latura calitativă.Te-ai fi aşteptat, apoi, ca un cantitativist prinformare şivocaţie să-şi plaseze construcţiile teoretice în turnul de
fildeş al abstracţiunilor pure; să probeze cu fiecare paginăscrisă că este un îndrăgostit nu numai al formelor de oeleganţă stilistică fără reproş, dar şi unul al logiciicarteziene; al raţionamentului logico-matematic la care aurecurs toţi cantitativiştii din nevoia simţită de a obiectademersul analitic. Când avem, azi, şansa de a-i cunoaşteopera în întregul său, putem afirma că Georgescu-Roegena făcut o excepţie de la această regulă. Deşi dovedeşte că a
stăpânit la perfecţie exerciţiul matematic, nu s-a lăsat sedusde frumuseţea acestuia. Şi nu a făcut-o, ci a privit cudetaşare utilizarea matematicii din cel puţin două motive.
Primul vizează filosofia sa generală despre rolul şimenirea ştiinţei economice. În momentul în care colegiisăi de generaţie se străduiau s-o plaseze în categoria
ştiinţelor logico-matematice Georgescu-Roegen rămâne laconvingerea că ceea ce slujeşte el este o ştiinţă socială. Or,aici, modelul matematic nu poate fi niciodată subiect deanaliză, ci numai instrument; unul adaptabil realităţilor pecare le studiază. Şi, în contra curentului, în timp ce confraţiisăi de idei îşi garniseau discursurile şi cărţile cu ecuaţiimatematice dinnevoia de a epata, de a oferi un semn almaturităţii construcţiei lor, încercând să tragă spre ei cevadin blazonul şi marca recunoscute ale ştiinţei de care seserveau, Georgescu-Roegen nu este încercat de un astfelde complex. Pentru el, tehnicile matematice rămân tehnicimatematice. Implementarea lor în analiză faciliteazăjudecata, dar ele n-au ce căuta acolo unde numai analizacalitativă poate spune ceva. Măsura şi pragul optim de
matematizare, ca şi alegerea modelului, trimit la intuiţie şihar. Progresul analizei economice nu este în relaţie directproporţională cu progresul instrumentarului matematic. Şise întâmplă aşa pentru că, ne spune Georgescu-Roegen, „…modelele aritmomorfice sunt tot atât de indispensabile îneconomie ca şi în alte domenii ştiinţifice. Aceasta nuînseamnă că ele pot face tot ce e de făcut în economie.Căci, după cum a afirmat Schradinger, referindu-se la viaţabiologică, dificultatea economiei politice nu provine dinmatematică, de care are nevoie, ci din faptul că obiectulînsuşi este «mult prea complicat pentru a fi pe deplin
accesibil matematicii»”(Georgescu-Roegen, 1979, p. 547).Al doilea, derivat, de fapt, din primul, este în legăturăcu criteriul de validare în economie. Odată ce se declară
partizanul ideii că ştiinţa economică este una socială şi cucaracter aplicativ, în consonanţă cu contemporanii săiMises şi Hayek, Roegen găseşte drept criteriu al adevăruluipentru acţiunea umană realitatea faptică. Cu alte cuvinte,construcţia matematico-logică clădită din teze formulateşi deduse după canoanele logicii formale nu ţine loc decriteriu al adevărului doar pentru că aceste teze nu secontrazic reciproc. Nu, criteriul trimite la realitate, iar
amintitele teze pot fi luate în seamă numai în calitatea lorde componentă a instrumentarului de analiză. Realitatealumii economice nu este o natură moartă, ci unasocială.Ea primeşte însufleţire prin acţiunea oamenilor. Cu aceştia  poţi să stai de vorbă. Intropatia şi introspecţia pot oferi,aici, suport pentru a conferi doza de raţional şi obiectiv
metodologiei folosite. Ca să stabileşti adevărul nu e nevoiede experienţe neutre. Subiectul poate intra în dialog directcu obiectul studiat. Este un avantaj net pentru cercetătorul
economist în comparaţie cu matematicianul, fizicianul sauchimistul. Sesizând şi evidenţiind acest ascendent,Georgescu-Roegen scrie, inspirat, că cercetătorul economist  „se poate transpune în fapte sau recurge la introspecţie,sau, mai presus de toate, poate descoperi motivele celui pecare-l studiază, punându-i întrebări. Dacă, prin absurd, unfizician ar putea sta de vorbă cu electronii, ar refuza oaresă-i întrebe: de ce săriţi? Cu siguranţă cănu” (Georgescu-Roegen, 1979, p. 580).Demn de reţinut pentru ceea ce înseamnă propensiuneasa pentru întreg este şi faptul că nici în interiorul ştiinţei
economice el nu s-a „specializat”. S-a aplecat şi a studiatcu maximă competenţă teoria utilităţii, natura aşteptărilorşi cea a alegerilor raţionale. Nu i-au fost străine economia
bunăstării, teoria sistemelor liniare şi analiza input-output,după cum, n-a rămas indiferent la percuţia pe care noilor5
Nicholas Georgescu-Roegen – o nouă paradigmă. In memoriamteorii privind ordinea, dezordinea şi haosul a avut-oasupra lumii economice. Peste tot pe unde a trecut,
Georgescu-Roegen a lăsat urme adânci, cu perenitate pentruistoria gândului despre economie. Niciodată însă n-a făcutpasiune dintr-un domeniu anume. Viziunea sistemului a
fost cea care i-a oferit fundal pentru toate judecăţile sale.Şi numai prin raportarea faptelor curente la realitateasistemică a lumii vii el a reuşit să anihileze mituri şi să
ofere o nouă paradigmă; să demoleze mitul cinematiciieconomice şi cel al lui homo-oeconomicus via perpetuummobile;să dovedească lipsa de logică a unei creşteri
economice obsesive şi să facă loc unui nou limbaj – cel albioeconomiei.
Până a ajunge să prezică bioeconomia ca fiind limba încare în prezentul secol vom vorbi cu toţii, Georgescu-Roegen administrează una din cele mai severe critici ştiinţei  economice standard. Din punctul acesta de vedere, aladâncimilor sondate şi al seriozităţii punerii în discuţie amatricei neoclasice, Georgescu-Roegen nu se aseamănădecât cu Joan Robinson, nume de care acum trei ani sevorbea în aceiaşi termeni, ai unui secol de la naştere. De la
pupitrul său de profesor sau prin rândurile scrise în ereziilesale economice, protagonista de la Cambridge lansa durulatac cunoscut în epocă sub numele de „procesul  capitalului” pentru a arăta că productivitatea marginală acapitalului, ca şi funcţiile de producţie sunt concepte fărăsuport faptic. Ca să existe, ele ar trebui raportate la uncapital omogen, cu marea capacitate de a se dilata saucontracta pentru a absorbi, după caz, forţa de muncă sau aasimila „tehnica de producţie aleasă”. Un capital, zicemnoi, gen pastă, obţinut prinfierberea sau topirea celui existentşi fasonat, după răcire, în bucăţi egale şi omogene. Aşacum reputata economistă arata că întreaga contribuţieneoclasică bazată pe atari supoziţii, desprinse complet derealitate, nu e decât „un Moloh căreia generaţii de studenţi
i-au fost sacrificate” (Robinson, 1971, p. 12) (şi dinnefericire îi sunt şi astăzi sacrificate) tot aşa, pentrueconomistul român, economia neoclasică este o cutie goală  ce nu-şi merită infatuarea de a consuma energia celor maidotate minţi timp de două secole. Are în vedere, întâi detoate, asimilarea economiei de piaţă mecanicii newtoniene,exerciţiu păgubitor în virtutea căruia s-a clădit convingereafalsă că activitatea economică se prezintă ca o mişcare
circulară (cu inexorabilul pendul al cererii şi ofertei) cureale posibilităţi de autoreglare şi dominată de echilibru.Această concepţie, crede Roegen, este consonantă cu primalege a termodinamicii. Entuziasmul generat de faptul că„nimic nu se pierde, nimic nu se creează, ci totul setransformă” a explicat „încăpăţânarea” cu care economistulstandard a prezentat economia ca pe o mişcare de pendulîn care, plecând de la resurse nelimitate, printr-un preţ just,se poate regla şi împăca cererea cu oferta pentru a trăi înarmonie şi echilibru. Din nefericire, scrie Georgescu-Roegen „procesul economic este, prin natura lui, entropic,
iar legea entropiei guvernează atât acest proces, cât şievoluţia lui” (Georgescu-Roegen, 1979, p. 276). Cu altecuvinte, procesul economic nu este reversibil. Prin el,
energia disponibilă se transformă în energie nedisponibilă.Planeta nu e un sac fără fund, din ea se ia mereu câte ceva,iar ceea ce rămâne în urmă este un „gunoi”. Cu aceastăimagine a unei lumi finite a resurselor ne pregăteşte săacceptăm fatalitatea. Pentru ea, Georgescu-Roegen găseşteun nume inspirat: „plăcerea de a trăi”. Ea este adevăratul„produs” al procesului de producţie, un concept cheie,crede economistul nostru, care trebuie introdus obligatoriude arsenalul nostru analitic pentru a nu rămâne în afaralumii economice. „Mai mult, adaugă el, nu putem descoperiadevărata sursă a valorii economice, care este valoarea pecare o are viaţa pentru fiecare organism viu” (Georgescu-Roegen, 1979, p. 271). „Plăcerea de a trăi” are un preţ şiacest preţ, alimentat de marşul entropic al mediului natural,nu este altul decât poluarea şi risipa.Georgescu-Roegen nu ne lasă fără soluţie. Pentrucetăţeanul lumii civilizate a secolului XX ele nu sunt însădeloc reconfortante. Şi nu sunt pentru că obligă lareconsiderări severe în plan comportamental, atât în actul
consumului, cât şi în cel al producţiei. Şi obligă pentru că,avertizează el, „Confortul aproape fabulos … al multorsocietăţi trecute şi prezente ne-a făcut să uităm cea mai
elementară realitate a vieţii economice, anume că, din toatelucrurile necesare traiului, numai cele pur biologice suntabsolut indispensabile supravieţuirii” (Georgescu-Roegen,
1979, p. 275).
Cât de departe se află Georgescu-Roegen faţă deconcluziile optimiste desprinse din analizele colegilorneoclasici! Nu însă şi faţă de ale acelora dintrecontemporanii săi care vor prefigura şi promova prinscrierile lor viitorul concept al dezvoltării durabile. Dealtfel, credem că noua teorie a dezvoltării sustenabile îşipoate găsi un serios punct de sprijin în punctele de vedereinedite exprimate de economistul român.Avem în vedere, pe lângă filosofia de fundal desprinsădin acţiunea în economie a legii entropiei, natura specială
a relaţiei plan-piaţă în rezolvarea problemelor generatede o creştere standard, ca şi prezenţa laturii instituţionaleîn abordările teoretice.
Astfel, aidoma artizanilor creşterii durabile, Georgescu-Roegen admite rolul pieţei libere pentru calitatea acesteia demecanism al eficienţei, fără egal. Numai că, îşi permite el să
observe, piaţa liberă este întemeiată pe/şi promovează ofilosofie a prezentului. În ansamblul de reguli clasice şineoclasice ale pieţei libere, interesul pentru viitor este palid
reprezentat. Aşa se face că în scrierile sale, mai ales acolounde el coboară la etajul normativ pentru a sugera soluţii, nulipsesc ideea de plan şi cea de intervenţie statală. Lectura deansamblu a operei lui Georgescu-Roegen pare a oferi o nouă
imagine despre plan şi planificare, una izvorâtă dintr-omotivaţie specială. Georgescu-Roegen şi-a trăit cea maimare parte a vieţii într-o ţară care a obţinut maximum de
competitivitate internaţională graţie, printre altele, pieţeilibere. Nu putea să-i nege valenţele-i emulative. N-a făcut-oşi nici nu a opus-o planului. Dimpotrivă, a văzut posibilă
coabitarea acestor două modalităţi de gestionare aresurselor, într-o relaţie în care planul nu substituie piaţa,ci doar o talonează, ajutând-o să rezolve o problemă pentru
care nu e pregătită: stabilirea unei relaţii între trecut, prezentşi viitor. În plus, planul apare ca fiind instrumentul deimplementare a unei noi filosofii manageriale la scară
macro. Invitând la planificare, Georgescu-Roegen pare aspune că, într-o lume finită, nu mai avem voie să gândimpe termen scurt.
De asemenea, una din marile lacune ale analizelor standardvizează, după opinia lui Georgescu-Roegen,uniformitatea instituţională. El crede că lumea economică
a neoclasicilor este formată doar din orăşeni. Pe seama loreste pus comportamentul raţional, atât în actul de producţie,cât şi în cel de consum. În schimb, din acest peisaj, lipsescţăranii. Este un bun prilej pentru Georgescu-Roegen de aarăta că teoria utilităţii marginale, aşa cum a fost ea duratăde neoclasici, nu-şi găseşte corespondent fidel şi explicaţieîn economia satului dacă nu se ţine seama de matricea  culturală a acestuia. Aflat pe terenul Americii, dar cumintea la ţăranul român, Georgescu-Roegen neagă  indolenţa şi inerţia acestuia aşa cum sunt ele prezentate deneoclasici. Dimpotrivă, crede el, argumentat, civilizaţiaurbană şi-a găsit un serios sprijin la punctul de pornire în  hărnicia, modestia şi cumpătarea ţăranului. Numai dupăindustrializare, numai după ce a fost asimilat şipervertit
sau umilit şi sărăcit de un stat uzurpator, ţăranul a devenitreticent la toate ideile şi valorile care i se livrau dinspreoraş. În rest el, ţăranul, a rămas să acorde cea mai mare
preţuire muncii şi roadelor acesteia.Punctând şi această latură a contribuţiei roegeniene
vizând necesitatea extensiei perimetrului de analizădincolo de mediul urban, nu credem că problematica noiiparadigme à la Roegen a fost epuizată. Aşa cum subliniamla început, pretenţia noastră este doar de punere în gardă,de introducere în impresionanta şi inedita sa operă, dincolode care valorificarea ideilor sale în cărţile şi manualelenoastre universitare o socotim legitim necesară

.Drăgan, J.C., Demetrescu, M.C. (1994). Economistul mileniului
trei. Nicholas Georgescu-Roegen, profetul arhitect al noiigândiri, Editura Europa Nova, Bucureşti
Georgescu-Roegen Nicholas (1979). Legea entropiei şi procesul
economic, Editura Politică, Bucureşti
Pohoaţă, I. (2002). Filosofia economică şi politica dezvoltării
durabile, Editura Economică, Bucureşti
Bibliografie
Robinson Joan (1971). Hérésies économiques. Essais sur quelques
probl̬mes d̩mod̩s de th̩orie ̩conomique, Calman РL̩vy,
Paris
*** Nicholas Georgescu-Roegen (1906 Р1994). La d̩croissance.
Entropie РEcologie РEconomie, Gemma Paquet, Qu̩bec,
2004

About Idei pentru Viaţă

Sunt o persoana interesata de lucruri durabile, cel mai adesea realizate de oameni simpli, sau idei tot atat de simple dar in acelasi moment geniale. Consider ca Omul are acces la resurse, oportunitati si informatii, care nu le poate folosi. Imi pare rau ca astazi cei mai multi au drept scop banii. Aici mi-as dori sa ne invatam a trai altfel, a trai frumos din ceea ce avem, sa devenim mici creatori din marii consumatori care suntem la moment.
Gallery | This entry was posted in Business, Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s