Cu fruntea-n pământ…

Scris de Mugur VASILIU

De multă vreme, sportul a luat locul circului, devenind o preocupare generală, o modalitate de distracţie – adică de distragere a atenţiei – şi totodată împrejurarea unde se pot istovi mare parte din energiile care ne-au fost date pentru cu totul alte scopuri. Însă, uşor-uşor, sportul a devenit mai mult decât atât: s-a transformat într-un fel de a vedea lucrurile, toate lucrurile. A devenit un fel de lentilă, prin care privim însăşi existenţa noastră, situaţii foarte clar pe locurile unor spectatori-participanţi – participanţi tocmai prin faptul că suntem spectatori. Ca la un meci. Este vorba despre o lentilă pe care am ajuns să o folosim mereu: zi de zi, ceas de ceas. Competiţia sportivă, cu toate înţelesurile ei şi totodată cu aceeaşi importanţă aleatoare, acest concurs între noi (mai precis între „ai noştri”) şi restul lumii a invadat cu totul viaţa noastră. De la lucrurile care ne privesc sentimental şi până la statutul nostru de angajaţi „ai cuiva” suntem într-o competiţie care se desfăşoară după regulile oricărei competiţii sportive – desigur, la care noi participăm asistând, fiindcă: „ai noştri” sunt cei care participă. Şi, deşi ne „globalizăm”, pe lângă sporturile considerate îndeobşte naţionale – cum ar fi oina la români – au apărut mai multe „sporturi naţionale” care se referă la ceea ce se petrece în afara arenelor sportive, adică în viaţa noastră, despre care tot vorbim. Dintre acestea, noi am ales unul singur, în textul de faţă. Anume, sportul naţional românesc, de după 1989 „cu fruntea-n pământ”. Toţi românii, în raporturile lor diverse – în viaţa cotidiană sau în momentele lor mai speciale – practică acest sport, „cu fruntea-n pământ”. La fel ca pe marginea terenului de sport, românii stau pe marginea vieţii lor şi urmăresc ce „li se întâmplă”, adică ce fac „sportivii de performanţă”. Apoi, fără greş, în faţa finalului se pune fruntea în pământ. Dar pentru ei nu s-a încheiat totul aici: fiindcă sunt şanse ca data viitoare să fie bine. E un lanţ transformat în laţ care ne arată o foarte largă paletă de puneri de frunte în pământ. Şi mai este şi calculul, care ne arată clar că lucrurile stau totuşi bine. Mult mai bine decât în trecut – incomparabil. Tot calculele ne arată că următoarea confruntare e mai mult ca sigur câştigată; şi că pe viitor va fi atât de bine, încât… Apoi, ca în faţa unei fatalităţi: finalul, punerea frunţii în pământ. În faţa distrugerii vieţilor noastre – noi punem fruntea în pământ. În faţa prostiei, a ticăloşiei, a incompetenţei şi a batjocurei care se face în fiecare clipă, de Hristos şi de neamul nostru – noi punem fruntea în pământ. Punem fruntea în pământ sub multe pretexte. Fie că suntem pe drumul cel bun şi că am devenit europeni şi, dacă vrem să „mergem mai departe”, acest lucru „cere sacrificii”, şamd. Dar nu se întreabă nimeni dacă avem dreptul şi ce avem dreptul să sacrificăm. Aşa am ajuns să ne sacrificăm istoria, identitatea naţională; aşa ne sacrificăm cu dezinvoltură ceea ce nu am putut nici măcar înţelege, darmite să trăim; aşa am fi în stare să ne ucidem sfinţii – dacă asta ar fi cu putinţă. Îl sacrificăm şi pe Hristos – fără probleme, şi fruntea în pământ! Aşa cere fie uniunea, fie fondul , fie banca. Nici un sacrificiu nu e prea mare, fiindcă punem noi fruntea în pământ acum, dar va fi bine… Aşa gândeşte jucătorul de pus fruntea în pământ, adică cel care practică acest sport devenit naţional în România. Ceea ce este însă şi mai sinistru, este că aceasta se repetă ca într-un coşmar. Pare să nu mai fie sfârşit. Fiindcă după ce se pune fruntea în pământ, urmează o nouă uniune, o nouă nădejde. În ce? În adevăr, viaţa noastră are un rost foarte bine definit – care nu este competiţia şi nici participarea la progresul materialnic şi nici alianţa cu cei mai puternici. Rostul nostru, al românilor, este acela de a-L mărturisi pe Hristos în limba română. Aceasta şi doar aceasta dă măsura existenţei noastre ca parte a neamului românesc care este în mod fundamental mărturisitorul Învierii lui Hristos. Cu alte cuvinte, eşti român doar în măsura în care Îl mărturiseşti pe Hristos în limba română. Iar acest lucru se face din ce în ce mai greu şi niciodată cu fruntea în pământ.

Preluat de pe http://axa.info.ro/stiri-axa/raportul-orbului-1

About Idei pentru Viaţă

Sunt o persoana interesata de lucruri durabile, cel mai adesea realizate de oameni simpli, sau idei tot atat de simple dar in acelasi moment geniale. Consider ca Omul are acces la resurse, oportunitati si informatii, care nu le poate folosi. Imi pare rau ca astazi cei mai multi au drept scop banii. Aici mi-as dori sa ne invatam a trai altfel, a trai frumos din ceea ce avem, sa devenim mici creatori din marii consumatori care suntem la moment.
Gallery | This entry was posted in Spiritualitate si cultura. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s